Telefon:

Adresă:
Bistrița, ​Strada Alba Iulia nr. 4,
Cod Poștal: 420178

Servicii de avocatură și consultanță juridică

Servicii

Cabinetul individual de avocat Alexandra-Daria Beudean acordă consultanță juridică specializată, servicii de reprezentare și asistență juridică în multiple arii de practică, ca de pildă:

Drept civil:

Asigur consultanță juridică cu privire la aplicarea și interpretarea legii civile, precum și reprezentare în litigii de drept civil variate:

  • asistență la negocierea, încheierea și executarea contractelor civile, ca de pildă contracte de vânzare, schimb, donație, închiriere, antrepriză, mandat, împrumut, întreţinere, rentă viageră etc.; 
  • negocierea, încheierea și executarea tranzacțiilor imobiliare și a contractelor privind imobile; 
  • asistență și consultanță juridică în materia de real estate și în legătură cu transferul proprietății sau a altor drepturi referitoare la imobile, intabularea drepturilor cu privire la imobile; 
  • verificarea situației juridice a imobilelor; 
  • probleme de natură juridică izvorâte din raporturile de vecinătate și din dreptul de proprietate comună, partajarea bunurilor comune; 
  • răspunderea civilă delictuală și repararea prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite;
  • apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei (atingeri aduse dreptului la reputație, dreptului la imagine, integrității fizice sau psihice persoanei etc.);
  • răspundere civilă contractuală (acțiuni judiciare pentru atragerea răspunderii partenerilor contractuali, obligarea contractanților la executarea obligațiilor sau la plata de daune interese, rezoluțiunea sau rezilierea contractelor, punere în întârziere etc.); 
  • constatarea nulității sau anularea actelor juridice; 
  • partajul succesiunilor și raporturile dintre moștenitori;
  • autorizarea actelor tutorelui, minorului sau incapabilului, numirea unui curator special;

Dreptul familiei:

  • asistență și reprezentare în materia dreptului familiei: stabilirea filiației, tăgada paternității, divorțul, partajul între foști soți, dispute privind exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, stabilirea modalității de a păstra legătura dintre părinte și copilul minor (program de vizitare) și alte asemenea;

Drept comercial și societar:

  • consultanță juridică de afaceri și cu privire la probleme ivite în activitatea curentă a societăților;
  • asistarea clienților în negocieri de afaceri și la semnarea contractelor;
  • soluționarea problemelor juridice născute în legătură cu derularea contractelor civile și comerciale;
  • înființarea societăților comerciale și efectuarea de modificări în legătură cu acestea (cesiune părți sociale, schimbare sediu social, înființare puncte de lucru, numire administrator nou, autorizare noi coduri CAEN, eliberare certificat constatator etc.), îndeplinirea tuturor formalităților necesare pe lângă Oficiul Registrului Comerțului;
  • întocmirea de contracte adaptate activității clienților;
  • asistență și consultanță juridică în materia dreptului concurenței, sesizarea autorităților de concurență în legătură cu practici anticoncurențiale, reprezentarea în cursul procedurilor desfășurate în fața Consiliului Concurenței;

Insolvență și faliment:

  • asistență acordată debitorilor, organelor de conducere ale societății și creditorilor în procedurile de insolvență și faliment (contestații privind procedura insolvenței, deschiderea insolvenței și monitorizarea procedurii, asistarea și reprezentarea în acțiuni pentru atragerea răspunderii asociaților / administratorilor pentru intrarea în insolvență);

Executare silită:

  • asistență juridică acordată atât debitorilor, cât și creditorilor în procedurile de executare silită și în litigiile care derivă din acestea: întocmirea cererilor pentru deschiderea procedurii de executare silită, promovarea contestațiilor la executare, căi de atac în materia executării silite, punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii;

Contencios administrativ și urbanism:

  • reprezentare în litigii de drept administrativ, precum și în raporturile clienților cu autorități și instituții publice;
  • acțiuni pentru anularea actelor administrative;
  • litigii referitoare la suspendarea și încetarea mandatelor aleșilor locali, integritatea în exercitarea funcţiilor publice, drepturile și cariera funcționarilor publici;
  • asistență juridică și reprezentare în litigii în materia urbanismului și construcțiilor, ca de pildă obligarea autorităților la eliberarea / prelungirea certificatului de urbanism, anularea planurilor și documentațiilor urbanistice, anularea autorizațiilor de construire ș.a.m.d.
  • litigii legate de încheierea contractelor administrative în urma unor proceduri de licitație publică;
  • contestații cu privire la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice, acte ale autorităților contractante, documentații de atribuire, etc.
  • litigii decurgând din executarea contractelor de achiziţie publică. 

Asigurări:

  • consultanță juridică în materia dreptului asigurărilor și a reparării prejudiciilor de către asigurători;
  • asistență și reprezentare în legătură cu dosarele de daună deschise de asigurători sau de Fondul de garantare a asiguraților, recuperarea despăgubirilor neplătite sau achitate doar parțial;
  • consultanță specializată acordată service-urilor auto care au calitatea de unități reparatoare în dosarele de daună deschise de asigurători sau de Fondul de garantare a asiguraților;
  • reprezentarea victimelor accidentelor rutiere sau a aparținătorilor acestora în acțiuni civile pentru plata despăgubirilor datorate de către asigurători, atât în cadrul proceselor penale, cât și în fața instanțelor civile;
  • asistarea și reprezentarea persoanelor prejudiciate în contradictoriu cu asigurătorii sau cu Fondul de garantare a asiguraților; 
  • reprezentarea persoanelor asigurate, responsabile pentru producerea incidentului, în contradictoriu cu persoanele prejudiciate și asigurătorul;
  • reprezentarea persoanelor vinovate de producerea unui accident rutier fără a exista o poliță de asigurare R.C.A. pentru vehicul, chemate în judecată pentru repararea prejudiciilor de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România; etc.

Drept contravențional:

  • formularea plângerilor împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor întocmite de diverse organe constatatoare (agentul de poliție rutieră, ISCTR, Garda de Mediu, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ș.a.m.d.).
Deschide în Whatsapp
1
💬 Ai nevoie de ajutor?
Scan the code
Buna 👋
Cu ce te pot ajuta?